Resurse franciza

Dezavantajele francizei I

Costurile

 

Majoritatea articolelor privind fenomenul francizei si tot ce este legat de acesta lauda in fel si chip acest sistem si putine se aventureaza sa prezinte dezavantajele francizei. Ca orice lucru pe lumea asta, si in franciza exista "reversul medaliei", iar in cele ce urmeaza vom prezenta cateva din punctele nevralgice ale acestui sistem.

In primul rand, achizitionarea unei afaceri in format de franciza reprezinta o investitie destul de serioasa, incepand cu taxa de intrare in sistem, pana la redeventele lunare si taxele de publicitate, etc. francizele nu se vand ieftin. In plus, toate cheltuielile legate de aceasta pot reduce in mod serios marjele de profit ale francizatului. De asemenea, in cadrul unor sisteme de franciza, francizatul este obligat, conform contractului, sa achizitioneze produsele, pe care le vande apoi, numai de la francizor. Acestea pot costa mai mult decat produsele similare care se gasesc pe piata. Si, fiindca tot am vorbit de profituri, o franciza presupune riscuri reduse de esec, dar riscurile reduse inseamna si ca aceasta afacere nu poate aduce profituri foarte mari.

Lipsa independentei

Francizatul este propriul sau sef si, probabil, acest fapt este unul dintre motivele pentru care a ales sa achizitioneze o franciza in loc sa fie sau ramana salariat in cadrul vreunei companii. Dar, desi este proprietarul afacerii sale, francizatul trebuie sa conduca si sa opereze aceasta afacere in conformitate cu standardele impuse de sistemul de franciza caruia i s-a alaturat, asa cum au fost create aceste standarde de catre francizor. Mai mult, el nu trebuie sa se abata de la aceste standarde doarece numai respectindu-le, fancizatul are garantia succesului asa cum a fost acesta prevazut de catre francizor. De aceea, aceasta situatie poate fi extrem de frustranta pentru un francizat care are propriile viziuni si idei privand modul de a face afaceri sau caruia nu ii place sa i se spuna ce sa faca. Francizatul nu prea are spatiu sa fie creativ in ce priveste afacerea tocmai pentru ca orice aspect, orice proces si procedura din cadrul afacerii a fost descris si i s-a stabilit un anumit mod de desfasurare, in cadrul manualelor operationale.

Controlul
Unele francize presupun o monitorizare a francizatilor efectuata in mod regulat de catre diversi reprezentanti ai francizorului. La inceput francizatul percepe acest proces ca pe unul bine-venit, deoarece acesti reprezentanti il pot ajuta sa rezolve pe loc diferite probleme cu care acesta se confrunta. Ulterior, insa, cand francizatul deja stie ce sa faca in anumite situatii si sa gaseasca singur solutii pentru problemele cu care se confrunta, aceasta monitorizare este perceputa ca pe o intruziune din partea francizorului care "isi baga nasul unde nu-i fierbe oala", adica in afacerea care, la urma urmei, este proprietatea francizatului. Iar daca mai si plateste pentru aceasta monitorizare, francizatul poate ajunge sa considere aceasta ca pe o cheltuiala inutila, dar la care nu prea are cum sa renunte datorita prevederilor din contractul de franciza pe care l-a semnat.

Plictiseala
Francizatul se afla deja de cativa ani in sistem. Afacerea merge ca unsa, iar francizatul ii cunoaste deja toate dedesubturile. Insa ceva nu mai e cum era la inceput. Ceea ce parea o provocare, la inceput, acum a devenit o rutina. Pentru francizat acum toate zilele par a se desfasura la fel, dupa un tipar. De aceea este important ca, atunci cand este la inceput, cand doar isi cauta o franciza pe care sa o achizitioneze, viitorul francizat sa se orienteze spre un domeniu in care stie ca ii va placea sa munceasca sau spre o afacere despre care stie ca are potential sa se dezvolte si sa creasca.

Francizorul
Desi poate suna ciudat, insusi francizorul poate reprezenta un dezavantaj pentru un sistem de franciza. In primul rand, prin faptul ca francizatii depind de performantele si de abilitatile sale si de ce fel de persoana este. Ideal ar fi ca toti francizorii sa fie competenti si, mai ales, cinstiti. Din pacate, unii francizori nu au nici o intentie sa creeze o relatie pe termen lung in care sa ofere suport si ajutor francizatilor, ci doresc doar sa vanda cat mai multe francize si, astfel, sa cistige cat mai mult intr-un timp cat mai scurt. Acesti francizori creeaza afaceri care promit mult, la inceput, dar care nu au o baza solida, si le vand celor care nu efectueaza o cercetare amanuntita a sistemului de franciza caruia ar dori sa i se alature. De aceea, ca viitori francizati, investigati in amanunt diferitele oportunitati care vi se prezinta. Cu siguranta nu va permiteti sa invatati din propriile greseli.

Corina Driga, franchise consultant

PREZENTA WEB
NEWSLETTER

15 ani de info utile/noutati/optimizare afaceri pentru 15.000 abonati francizori/ investitori/ proprietari de afaceri. Aboneaza-te acum!

PREZENTA WEB
SOCIAL MEDIA

Urmeaza cursul gratuit de franciza inaugurat de IMO in 2006 si actualizat
la nivelul anului 2016.